Mesaj director

„EMANUEL”-reprezintă un nume a cărui semnificaţie este cunoscută şi împărtăşită de către cei care se identifică cu destinul deosebit al unei şcoli unice - Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca. Înfiinţată în anul 1991 prin efortul convergent al unor oameni vizionari, în contextul schimbărilor provocate de evenimentele din 1989, „Emanuel” e o şcoală care îşi doreşte să materializeze în spaţiul academic şi cultural clujean viziunea educaţiei creştine.
Anul şcolar 2010-2011 reprezintă pentru noi un an cu o semnificaţie deosebită, în care sărbătorim 20 de ani de la înfiinţarea şcolii, 20 de ani în care am fost parte dintr-o istorie absolut impresionantă pe care, printre vremi şi stăpâniri efemere, a scris-o chiar mâna lui Dumnezeu.